Iarna este perioada din an în care natura pare a fi adormită. Cu toate acestea tradițiile și obiceiurile sunt foarte variate în această perioadă.

Din păcate multe tradiții sunt păstrate din ce în ce mai greu, fiind unul dintre efectele ale globalizării.

Fiind prezent în Polonia pe întreaga perioadă a iernii pot spune că tradițiile de iarnă, cu excepția Crăciunului, sunt ca și inexistente în cadrul orașului Łódź și în comuna Nowosolna. Este trist să știi că o parte din cultura poloneză o mai poți auzi numai de la cei bătrâni sau o poți citi în anumite cărți.

Singurul lucru care mi-a mai rămas a fost să mă documentez pe internet, și cred că am găsit informații prețioase despre tradițiile din această perioadă.

O foarte cunoscută tradițe este numită Kulig. Aceasta tradiție de iarnă datează din vremurile aristocrației poloneze (szlachta).

Kulig era o plimbare cu săniile trase de cai trecând pe la fiecare casă a celor ce participau la această plimbare. Ajunși în fiecare dintre case luau parte la mese copioase urmate de dansuri.

În ziua de azi, această tradiție mai este păstrată în unele regiuni ale Poloniei, cum ar fi în munți.

Koljada este sărbătoarea solstițiului de iarnă în care oamenii se deghizau în animale și hoinăreau prin sat. Adesea erau acompaniați de „capul unei capre” realizat manual care era susținut de un băț, iar ca deghizarea să fie completă se apela la o pătură. La fel se proceda pentru deghizarea în alte animale.

Un alt obicei în această perioadă era ca un băiat dintr-un grup să poarte un simbol al soarelui care se învârtea care era luminat cu o lumânare din interiorul acestuia. Mai târziu, odată cu intrarea în scenă a creștinismului, acest simbol al soarelui a devenit o stea.

Acest grup avea să meargă din casă în casă și să cânte urări gazdelor. Aceste cântece includeau invocații zeilor și zeițelor acestei sărbători, rugăciuni și urări pentru cei care ascultau, așteptându-se să primească daruri în schimb. Cadourile erau numite „koljada” și de obicei erau produse de patiserie („korovki”) care luau forma unei vaci sau capre. Aceste produse erau în mod tradițional coapte de bunici. După primirea cadourilor, unul dintre colindători  îi bătea ușor cu crenguțe de alun, urându-le fericire și sănătate în noul an. Crenguța respectivă era lăsată gazdei, care o bătea în cuie deasupra ușii pentru bunăstare și protecție.

Uneori erau aprinse focuri, iar sufletele strămoșilor decedați erau invitate să se încălzească.

De asemenea, în această perioadă avea loc o parodie a funeraliilor, când o  persoană care se prefăcea că este moartă era purtată în casă. O fată era aleasă, iar în mod tradițional îl săruta pe „decedat”. După sărut, persoana „decedată” se ridica, simbolizând renașterea.

Ajunul Anul Nou (Sylwester) este sărbătorit în orașele din Polonia de obicei prin petreceri care țin până dimineața. Dar, în cadrul satelor existau tradiții diferite, majoritatea lor luând forma unor farse. Astfel, în regiunea Żywiec era obiceiul ca grupurile de băieți să se deghizeze în draci, urși și cerșetori, și să bată satul în lung și-n lat acompaniați de zăngănitul unor cutii metalice goale. Aceștia acostau orice femeie tânără care le ieșea în cale și o băteau cu zapădă, însă toate acestea erau iertate pentru că se credea că în acest fel se trecea peste vechiul an.

Un alt obicei important era ca în Ajunul Anului Nou, bunicii să coacă pâine care lua forma animalelor (oi, iepuri, gâște, vaci sau păsări). Adesea bunicii ofereau în dar aceste pâini nepoților. În unele zone ale Poloniei erau coapte gogoși pentru a asigura belșug pentru noul an. Pâini cu formă de inel sau cruce erau ascunse sub masă în timpul cinei și erau folosite ca oracole. În cazul în care cineva găsea o pâine în formă de inel însemna că nunta e aproape, iar dacă găsea o cruce – intrarea în preoțime.

Pentru această zi existau proverbe precum: „De Anul Nou trezește-te devreme pentru a te trezi devreme tot restul anului.”, „Atinge podeaua cu piciorul drept când te vei da jos din pat ca să te aștepți la mult noroc pentru tot restul anului” și „Pentru a deveni bogat, pune monede într-o traistă mică și aleargă pe câmp scuturând-o, făcând mult zgomot.”

În mod tradițional, tot acum era timpul propice pentru predicții precum ar fi aflarea ursitului prin privirea într-o oglindă aburită după baia din Ajunul Anului Nou.

După Anul Nou, în ziua de 6 ianuarie are loc Sărbătoarea celor Trei Regi (Trzech Króli). În această zi, preotul vizitează casele creștinilor și scrie cu cretă pe ușile de la intrare inițialele K+M+B (Kaspar Melchior și Baltazar). În regiunile muntoase, oamenii se duc la biserică cu cretă pentru a fi sfințită, iar când se vor întoarce la casele lor, aceștia vor scrie aceste inițiale pe ușile de la intrare. Aceste inițiale au rolul de a preveni dezastrele.

Un obicei des întâlnit mai la toate popoarele europene, printre care și românii și polonezii, este ca în luna decembrie oamenii să aducă în casele lor o crenguță de vâsc, simbol al păcii, al vieții eterne și al accepțiunii că sunt creștini devotați. Fetele adesea vor fi sărutate sub o crenguță de vâsc pentru iubire, prietenie sau chiar noroc, după care băiatul va rupe o bobiță albă din vâsc. După terminarea tuturor bobițelor din vâsc nimeni nu se va mai săruta sub vâsc.

Ceea ce caracterizează România este folclorul bogat în obiceiuri tradiționale legate de muncile agricole și păstoritul. Tradiții din ce mai vechi timpuri se păstrează atât în sate, cât și în orașe, însă acestea rezistă din ce în ce mai greu presiunii globalizării și a modernismului. Prin însemnătatea sărbătorilor de iarnă, tradițiile din această perioadă au un loc deosebit în viața românilor.

Sărbătorile de iarnă încep cu postul Crăciunului (15 noiembrie), însă tradițiile cresc în intensitate începând cu sărbătoarea Sf. Andrei (despre care am vorbit anterior), avându-și apogeul în perioada 20 decembrie – 7 ianuarie.

În ziua de 20 decembrie, gospodarii sărbătoresc Ignatul, o tradiție veche păstrată din tată în fiu. Se presupune că această tradiție și-ar avea originea în antichitate. Semnificația centrală a ritualului este moartea și renașterea, în acest sens fiind sacrificat porcul din bătătură pentru a crește puterile Soarelui. Odată cu apariția creștinismului această tradiție a fost asimilată de tradițiile dedicate Crăciunului. Cu toate acestea, românii încă mai taie porcul în această zi, dar acum totul are o alte conotații și semnificații.

Ritualul sacrificării porcului este unul precis și este transmis din tată în fiu. Cu o zi înainte de a fi sacrificat, porcul nu mai primește mâncare, pentru ca mațele să fie mai ușor de curățat. În dimineața zilei de Ignat, gospodarul împreună cu câțiva bărbați din sat scot porcul din culcușul său, îl imobilizează, iar unul dintre aceștia îl înjunghie. După ce i s-a scurs tot sângele, porcul este pârlit cu paie.

Urmează să fie spălat și frecat cu sare, pentru ca șoriciul să fie moale. Pasul următor este însemnarea frunții animalului cu o cruce după care se trece la tranșarea acestuia.

Porcul este folosit pentru a previziona vremea. Din bătrâni se spune că splina porcului este cel mai bun consultant în privinţa duratei iernii. Dacă splina este groasă în capăt, iarna va fi grea, cu multă zăpadă, dar şi vara va fi cu o recoltă bogată. Dacă splina este subţire, asta arată că iarna va fi cu puțină zăpadă și geroasă, primăvara va veni mai repede, iar anul nu va fi foarte îmbelşugat.

După terminarea tranșării porcului, gospodinele încep să prepare cârnații și celelalte preparate specifice din carnea de porc.

Totul se termină cu pomana porcului în care toți cei care au luat parte la sacrificarea porcului vor mânca din carnea acestuia.

În ziua solstițiului de iarnă strămoșii obișnuiau să urce pe munte, cu torțe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul Soarelui și a se închina acestuia. După rugăciune se țineau petreceri lângă foc, se cânta și se dansa până la asfințit, când oamenii coborau la casele lor. După cucerirea Daciei de către romani, substratul autohton al sărbătorilor de iarnă a fost îmbogăţit cu Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie.

Poate cea mai răspândită tradiție a românilor în această perioadă este colindatul, un scenariu compus din texte ceremoniale, formule magice, dansuri și gesturi, interpretat pe ulițe sau în curțile oamenilor. Prin colindat sunt transmise urări de sănătate, belșug și împlinirea dorințelor pentru noul an.

În funcție de zilele din luna decembrie și de zonele României exista mai multe feluri de colindat, dintre care cele mai cunoscute sunt:

Colindele sunt cântece interpretate de cei mici care anunță nașterea Domnului începând cu seara de 23 decembrie și sfârșind cu dimineața zilei de 24 decembrie. Colindătorii primesc de la gazdă: covrigi, nuci, mere, colaci sau alte dulciuri.

Un alt obicei vechi care este întâlnit la toate popoarele creștine este cel în care copiii umblă cu steaua de la Crăciun până la Bobotează. Prin acest obicei este amintită steaua care a vestit nașterea Mântuitorului și i-a călăuzit pe cei trei magi.

Începând cu Ignatul și sfârșindu-se cu Anul Nou, există flăcăi care umblă cu țurca, capra sau brezaia. Toate acestea sunt jocuri cu măști de draci și de moși, cu strigăte, chiote, fluiere, mișcări caraghioase, care au menirea să aducă o notă de veselie tuturor celor care privesc.

Jocul caprei este interpretat de un flăcău se deghizează în capră și dansează după cum îi cântau ceilalți, este un ritual agrar menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor și belșugul recoltelor.

Un alt obicei asemănător cu jocul caprei este jocul ursului, originar din regiunea Moldovei. Ursul este interpretat de un flăcău ce poartă pe cap și umeri blana unui urs. Ursul este condus de lider, acompaniat de muzică. În ritmul bătăilor de tobe, fluierului și al altor instrumente muzicale, conducătorul provoacă „animalul” care merge legănat asemenea unui urs. Obiceiul simbolizează purificarea și fertilizarea solului pentru anul care urmează.

Plugușorul este un obicei ținut pe întreaga întindere a țării  în Ajunul Anului Nou. În această zi grupuri de copii colindă din casă în casă pentru a ura sănătate și belșug pentru noul an. Aceștia sunt acompaniați de sunetele clopoțeilor, al trosnitului din bice și al buhaiului, care are un sunet similar cu cel al unui bou. Urarea este un poem lung compus din versuri ce prezintă secvențe din muncile agricole, de la arat până la florile copacilor.

În prima zi a Anului Nou, dis de dimineață copii se scoală devreme pentru a ura sănătate, fericire, belșug și prosperitate pe întregul an. Acest obicei este numit sorcova, iar acest ritual este realizat cu o crenguță decorată cu flori.

În ziua de 6 ianuarie, românii de rit ortodox sărbătoresc Boboteaza. În această zi, preoți sfințesc casele credincioșilor și apa, pe care o transformă în aghiazmă, cu care gospodari vor adapă și stropi animalele pentru a fi sănătoase. Un obicei în orașele de lângă Dunăre este ca un preot să arunce o cruce de lemn în apă după care un grup de bărbați sar în apa rece să o recupereze.

Făcând parte din viața oamenilor, tradițiile și obiceiurile specifice acestei perioade rezistă din ce în ce mai greu odată cu schimbarea modului de viață al omului și cu trecerea acestuia de la activități preponderent agricole la alte tipuri de activități, precum cele industriale sau serviciile.

Sper ca aceste tradiții frumoase să nu rămână o simplă amintire sau decât o menționare într-o carte, pentru că până la urmă tradițiile și obiceiurile intră în cultura unui popor redându-i în același timp valoare și diferențiindu-se de culturile celorlalte popoare.