Echoes of Europe

Section categories
Our poll
Rate my site
Total of answers: 12
Site friends
Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0

Publisher

Main » Articles » Romana

Egalitatea dintre sexe

Se spune că toți oamenii se nasc egali, însă diferite religii și culturi dezvoltate de-a lungul mai multor sute de ani țin să acorde mai multe drepturi sau drepturi diferite în funcție de sex.

De-a lungul timpului a fost creată o lume în care sexul bărbătesc a dominat societatea, iar poziția femeii în societate a fost trecută în plan secund. Au existat și există în continuare păreri misogine care creează stereotipuri în ceea ce privește femeia, însă acestea devin mai rare pe zi ce trece, iar lumea se îndreaptă spre un direcție normală.

Până la urmă, în susținerea societății, femeile își aduc aportul într-un mod diferit față de bărbați, care nu poate fi comparat datorită evoluției unor profesii care nu au facilitat accesul femeilor sau datorită evoluției rolurilor în societate.  De exemplu, în cadrul familial se spune că bărbatul este capul acesteia, însă teoriile sociologice arată că puterea decizională a bărbatului se exercită pe o durată scurtă, în timp ce puterea decizională a femeii se exercită pe o durată lungă, ceea ce arată rolul deosebit de important pe care femeia îl are în familiei și la construirea unei societăți sănătoase.

Chiar dacă începând cu secolul al XX-lea femeile au devenit din ce în ce mai prezente pe piața muncii, acestea nu le-au fost îndepărtate sarcinile casnice tradiționale. Este cunoscut că în ziua de astăzi, femeile, indiferent de profesie, participă într-o mai mare măsură la activitățile gospodărești. Însă, în ultimul timp se observă o participare a bărbaților din ce în ce mai mare la activitățile gospodărești, ceea ce va putea avea ca efect o egalizare de șanse dintre bărbat și femei în mai multe planuri ale vieții.

Dacă în societățile tradiționale femeia nu avea propriul statut, acesta fiindu-i dat de statutul soțului, în ziua de astăzi, într-o societate modernă femeia se poate bucura de un statut social propriu. Din acest fapt rezultă o putere mai mare de decizie în societate, respectiv în cadrul familial, situație care poate conduce la o instabilitate familială din cauza schimbărilor în ceea ce privește rolurile din cadrul familiei. Însă acest lucru depinde numai de gradul în care cele două persoane își creează un echilibru în ceea ce privește responsabilitățile în cadrul familiei.

Dacă nu demult o profesie era considerată dedicată exclusiv  uneie dintre sexe, în prezent această prejudecată s-a schimbat și continuă să se schimbe. În acest sens putem asista la un meci de fotbal feminin, iar mai toate sporturile sunt dedicate atât bărbaților, cât și femeilor. Cât despre meciurile de fotbal feminin pot afirma că sunt mai fair-play decât cele în care sunt implicați bărbații.

Încă din anul 1957, egalitatea dintre bărbați și femei a reprezentat unul dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene. În anul 2010, Uniunea Europeană a deschis Institutul European Pentru Egalitate de Gen care are menirea de a promova egalitatea dintre sexe și de a lupta împotriva acestei forme de discriminare.

Uniunea Europeană a înregistrat progrese notabile în ceea ce privește egalitatea dintre cele două sexe, contribuind astfel la schimbarea în bine a vieților multora dintre cetățeni.

Dintre aceste progrese, putem aminti de creșterea numărului femeilor pe piața muncii și progresele înregistrate de către acestea pentru asigurarea unei calități sporite a educației și a formării. Cu toate acestea, există în continuare diferențe pe piața muncii, acestea fiind mai slab plătite în comparație cu bărbații, în mare proporție datorită muncii prestate în sectoare mai slab plătite și în număr mai mic în posturile decizionale. De exemplu, pe piața europeană a muncii există numai 14% din ambasadori, 9% din decanii universitari, 3% din președinții marilor companii și 2% din miniștri sunt femei, iar acestea câștigă în medie cu 2 euro mai puțin pe oră decât bărbații[1].

Cred că ar trebui să reanalizăm poziția femeii în societate și să depășim cu forța rațiunii diferențierile de natură religioasă, culturală sau de orice altă natură în ceea ce privește diferențierile de gen și nu numai. Până la urmă suntem egali în fața lui Dumnezeu și ar trebui ca și noi la rândul nostru să îi considerăm egali pe ceilalți oameni indiferent de sexul acestora și nu numai.

Category: Romana | Added by: Ciprian (14.12.2013)
Views: 913 | Rating: 0.0/0
Total comments: 0